stiri

14 inculpati in dosarul “Pizza la Rutiera”

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată a 14 lucrători de la Poliţia Rutieră Iaşi, pentru luare de mită în formă continuată. Este vorba de Gheorghiţă Ciobanu, şef al Biroului Rutier Iaşi – Poliţia Municipiului Iaşi şi de Robert Nicolae Barabaş, Bogdan Gabriel Ciochină, Gabriel Dămoc, Liviu Andrei, Cătălin Cristel Lohan, Bogdan Constantin Toderaşcu, agenţi de poliţie rutieră. În acelaşi dosar este inculpat şi Felix Nelu Crenganiş, agent de poliţie şi coordonator al Atelierului Confecţionări Plăcuţe de Înmatriculare Iaşi din cadrul DPCRIV, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă (2 infracţiuni). Au mai fost trimişi în judecată, dar în stare de libertate, Robert Andrici, Doru Ionuţ Crivoi, Paul Eţcu, Ionuţ Lucian Landea, Dan Constantin Păuleţ, Adrian Ştefănucă, la data faptei, agenţi de poliţie rutieră, tot pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

Ce acuzaţii li se aduc inculpaţilor

În rechizitoriul întocmit, procurorii susţin că, în perioada 2019 – 2020, cei 14 inculpaţi, lucrători în cadrul Poliţiei Rutiere Iaşi, în baza unei înţelegeri tacite cu conducerea unui restaurant, ar fi pretins şi primit direct şi prin intermediari, de la directorul acelui restaurant (inculpat în prezenta cauză), bani şi produse alimentare de catering (livrare preparate culinare).

Foloasele respective ar fi fost primite pentru a-l proteja atât pe director (care nu deţinea permis de conducere) cât şi pe conducătorii auto ai restaurantului, în sensul de a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise de aceştia sau eventualele contravenţii pe care ei le-ar săvârşi sau pentru a le aplica sancţiuni contravenţionale mai blânde. Produsele respective ar fi fost pretinse atât pentru sine cât şi pentru alte persoane (prieteni, rude) din anturajul poliţiştilor.

În acelaşi context, inculpatul Felix Nelu Crenganiş, agent de poliţie, ar fi pretins şi primit, direct şi prin intermediari, de la acelaşi om de afaceri, sume de bani şi produse alimentare în schimbul cărora ar fi dispus confecţionarea şi ar fi eliberat, fără respectarea procedurilor legale, mai multe plăcuţe de înmatriculare pentru autoturismele ce aparţineau restaurantului. Astfel, în perioada septembrie 2019 – 24 februarie 2020, inculpatul Felix Nelu Crenganiş ar fi pretins şi primit de la două persoane produse în valoare de 1.320 lei şi 350 de euro pentru a interveni pe lângă examinatorii din cadrul Poliţiei Rutiere, în scopul favorizării persoanelor respective la promovarea probei practice a examenului de obţinere a permisul auto.

În dosarul trimis spre judecare la Tribunal Iaşi cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză mai sunt inculpaţi

director restaurantului pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită în formă continuată (2 infracţiuni – 84 acte materiale) şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în formă continuată, precum şi un agent comercial al aceluiaşi restaurant din municipiul Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită în formă continuată. În această cazuă, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie.

sursa ziarul evenimentul

Related Articles

Back to top button