stiri

Aeroportul Iasi a dat in judecata TAROM pentru neplata unor facturi

Aeroportul Iaşi a chemat în instanţă compania TAROM, pentru neplata facturilor din ultimele patru luni ale anului trecut.

Procesul deschis în martie a avut patru termene, dintre care unul – cel mai lung, la interval de trei luni – a fost dispus pe fondul protestului magistraţilor.

Până să se pronunţe instanţa, TAROM şi-a achitat datoriile care depăşeau 1,1 milioane de lei.

Dar judecătorii Tribunalului Iaşi au ordonat debitoarei „să plătească creditoarei, în 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, penalităţi de întârziere de 0,04 la sută/zi de întârziere, calculate la debitul principal de 1.132.047,76 lei reprezentând contravaloare restantă” pentru cele zece facturi reclamate de Aeroportul Iaşi.

Decizia este executorie, dar instanţa a lăsat societăţii TAROM dreptul să formuleze cerere în anulare în termen de zece zile de la comunicarea sentinţei pronunţate pe 5 octombrie.

TAROM  întâmpină dificultăţi financiare de mai multă vreme, având datorii deopotrivă către aeroporturi şi către stat, peste 80 de milioane de lei la sfârşitul anului trecut.

După Iaşi, şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a ales calea instanţei ca să-şi recupereze banii.

Related Articles

Back to top button