stiri

Bani mai puțini pentru obținerea cazierului judiciar

De ieri ne costă mai puțin obținerea unui cazier judiciar.

Nu mai trebuie să achităm timbrul fiscal în valoare de doi lei, ci doar taxa de 10 lei pentru prestarea serviciului.

Această taxă se poate plăti online, prin virament, prin mandat poștal sau direct la casierie, iar la dosar se depune dovada plății. În afara acesteia, pentru eliberarea cazierului, dacă ne prezentăm personal pentru ridicarea acestuia, nu mai avem nevoie decât de o cerere și actul de identitate.

Dacă dorim să ridice altcineva cazierul, mai este necesară procura prin care împuternicim persoana respectivă să ridice documentul.

Cazierul judiciar se eliberează de obicei pe loc sau în cel mult trei zile.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Back to top button