botosanicampulungfalticenigura humoruluiiasiNeamțpascaniradauti-siretstirisuceavaUncategorizedvatra dornei

Măsurile de prevenție Covid rămân la nivel de recomandări

Deşi numărul de cazuri noi de COVID este într-o creştere accelerată la nivelul întregii ţări, Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, are o atitudine optimistă, pe care şi-a exprimat-o la finalul evenimentului organizat cu ocazia Zilei Naţionale a Ambulanţei, care a avut loc anul acesta la Iaşi.

El declară că, în acest moment, numărul de paturi ocupate cu pacienţi depistaţi cu COVID nu depăşeşte 15% şi că rămân valabile măsurile de prevenţie la nivel doar de recomandări.

În acest timp, în Iaşi, numărul cazurilor noi depistate se menţine în creştere. Conform ultimei raportări a Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, pe 27 iulie a.c., au fost confirmate 328 de persoane cu COVID-19. Sunt internate 155 de persoane, dintre care 8 la ATI, cu forme severe ale bolii. Comparativ, cu o zi înainte, pe 26 iulie a.c., erau internate 130 de pacienţi cu COVID, ceea ce înseamnă că tot mai multe persoane au nevoie de spitalizare de la o zi la alta. Pe 27 iulie a.c., s-au internat 63 de persoane şi au fost externate 38. În continuare numărul solicitărilor de testare ale pacienţilor cu simptome specifice este ridicat, în ultimele 24 de ore fiind făcute 35 de recoltări de echipajele medicale.

Related Articles

Back to top button