campulungfalticenigura humoruluipublicmediaradauti-siretstirisuceavavatra dornei

Deputatul Gheorghe Șoldan: “Peneliștii să uite de guvernare! Nici oile nu îi mai ascultă!”

“Noroc cu presa locală că am aflat și noi, sucevenii, că domnul Bogdan
Gheorghiu de la PNL este ministrul Culturii. Atât de multe lucruri a făcut
domnul Gheorghiu pentru Suceava, că nu știe nimeni prin județ că e ministru.
Sau că a fost, acum e demis. Și a venit într-o vizită la Suceava zilele acestea, să
negocieze cel mai probabil cu domnul Flutur un nou mandat pentru domnia sa.
Și s-a gândit să-i demonstreze șefului de partid cât de loial îi este, așa că s-a
apucat să-i venereze numele prin presa locală.
Dar dacă tot a ieșit la înaintare, în numele șefului său preamărit, îi propun
domnului Gheorghiu să ne spună ce a făcut el, ca ministru, pentru repararea
Palatului Administrativ, de exemplu? L-am întrebat asta și printr-o adresă la
minister și mi-a răspuns oficial că nu a ajutat cu nimic, niciun ban. Cine și cum
își va aminti de numele său în afară de bâlbele de la audierea din comisia de
specialitate sau fuga din minister când pe șantierul ilegal de lângă ministerul
culturii au murit doi oameni?! În rest, rămâne cum am stabilit – cultura are
aproximativ 0,4% din PIB, adică nimic – la fel ca ilustru necunoscut Gheorghiu
– zero proiecte și zero merite. 0+0=Gheorghiu.
Pentru români, numele Flutur este numele care prevestește crize
financiare, tăieri de salarii, sărăcie și disperare. Pe Președintele Consiliului
Județean îl vedem că stă mai mult la București decât la Suceava, că muncește
mai mult pentru Cîțu și PNL decât pentru oamenii care l-au votat în județ, iar
acum negociază majorități în Parlament, în loc să se ocupe de spitalele și școlile
din Suceava, unde este dezastru din cauza Covid-ului. Care-s performanțele
domnului Flutur care-l recomandă să negocieze acum guverne? Drumurile
județene rupte, începute și neterminate, axa Suceava-Iași care este în construcție
dintotdeauna, autostrăzile care nu există în niciun draft de PNRR? Tragem linie
și rămâne cum am stabilit: domnul Flutur, 12 ani fără nicio realizare.”
Gheorghe Șoldan
Deputat PSD Suceava

Related Articles

Back to top button