stiri

Gheorghe Nichita a ajuns din nou dupa gratii

Fostul primar Gheorghe Nichita va reintra după gratii. Magistraţii Curţii de Apel s-au pronunţat azi în dosarul „Amanta”, sentinţa fiind definitivă. Nichita a fost condamnat la 5 ani de închisoare, dar perioada pe care o va executa efectiv încă nu a fost stabilită.

Instanţa de executare, în acest caz Tribunalul, va lua în calcul mai multe elemente, respectiv condamnarea primită pentru luare de mită, timpul petrecut deja după gratii, vârsta, varianta de Cod Penal după care a fost condamnat în cele două rânduri şi eventualele sporuri. Cel mai probabil, pedeapsa rezultantă ce va fi executată efectiv va fi situată în jurul termenului de 3 ani şi 4 luni de detenţie.

Fostul primar a fost inculpat pentru abuz în serviciu într-un dosar instrumentat de DNA, fiind acuzat că s-a folosit de resursele şi angajaţii Poliţiei Locale pentru a-şi urmări amanta, o subalternă din Primărie.

Implicat în acelaşi dosar, fostul şef al Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu a fost inculpat pentru folosirea, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt date publicităţii şi abuz în serviciu.

Concret, el executase dispoziţiile verbale date de Nichita, punându-i la dispoziţie angajaţii şi resursele Poliţiei Locale. În primă instanţă, magistraţii Tribunalului l-au condamnat în septembrie 2020 pe Nichita la 5 ani şi 2 luni de închisoare, iar pe Hliboceanu, la 4 ani şi 5 luni de detenţie.

Related Articles

Back to top button