iasipascanistiriUncategorized

Levi9 IT Services dotează două licee ieșene cu stații modulare pentru biciclete

De Ziua Mondială a Bicicletei, Levi9 IT Services, compania olandeză de servicii IT&C, alege bicicleta ca mijloc principal de transport și modernizează infrastructura a două dintre cele mai mari licee ieșene.

În parteneriat cu organizația Iași Orașul Bicicletelor, compania Levi9 montează stații modulare de biciclete la Colegiul Național „Costache Negruzzi” și Liceul de Informatică „Gr. C. Moisil”, primele licee care intră în acest program de modernizare.

Încecând cu data de 3 iunie a.c., elevii celor două licee vor putea folosi rastelele acoperite care le vor proteja bicicletele în timpul orelor de curs.

În ultimii ani, Levi9 a susținut proiecte de mobilitate urbană, iar în perioada următoare vor fi cuprinse în programul de modernizare și alte instituții școlare.

Inițiativa civică aparține comunității Iași Orașul Bicicletelor, iar implementarea a fost posibilă datorită investiției realizate de compania Levi9 IT Services care se implică, în fiecare an, în transformarea obișnuinței sociale a elevilor, astfel încât tot mai multe biciclete să fie parcate corespunzător în curțile liceelor.

Urmărește proiectul pe website-ul Levi9 IT Services: www.levi9.com și pe orasulbicicletelor.ro.

 

Related Articles

Back to top button