EvenimenteiasiMUZICApascanipublicmediastiriUncategorized

Iașul se pregătește de Festivalul Hangariada

Mai sunt două luni până la weekend 27-29 mai 2022, când Asociația Blueberry și Barbă Lată Events, cu sprijinul Aeroclubului „Alexandru Matei”, organizează la Iași festivalul Hangariada, așa că organizatorii au dezvăluit lista completă a artiștilor care vor concerta la festival.

Ultimul weekend din luna mai strânge la Iași pasionați din toată țara de muzică, artă și activități aviatice. Hangariada înseamnă show-uri aviatice, zboruri cu planorul, salturi cu parașuta, expoziții și instalații de artă, cel mai mare parc de joacă pentru copii din zona Moldovei, zone de relaxare, zone de mâncare și băutură, artizani, afterparty în hangar și, foarte important, concerte cu muzică live de la artiști locali și naționali.

„Muzica a fost, încă de la început, o componentă esențială a festivalului. Pentru că muzica reușește să elibereze spiritele și să unească oamenii. Ne place să simțim liniștea întinderii verzi de la Aerodrom, ne place și adierea vântului când privim spre cer, unde avioanele își fac de zor show-ul lor aviatic, dar cel mai mult ne place când tot zumzetul festivalului se îmbină perfect cu muzica live de la hangar. Pentru că muzica este cea care face legătura dintre artă și zbor, cea care unește cerul cu pământul și ne cocoață pe norii pufoși ai festivalului”, declară Teofil Bozbiciu, co-organizator Hangariada.

Timp de trei zile, pe scena Hangariadei, vor urca 20 artiști și DJ. Hangarienii se vor bucura la festival de muzica celor de la Argatu` și Moș Martin, Basska, Cred Că Sunt Extraterestru, CTC, DJ NASA, Jean Gavril, Subcarpați, Theo Costache, Tomi Marfă, Valeria Stoica, Vlad Flueraru, Căminu Cultural, EvolveDubz, Kaze, Keeble, Mirăuț b2b Gradient, Tudor G, DJ Kamal, DJ Silviu Trik.

Cei 20 artiști și trupe vor încinge atmosfera festivalului, iar hangarienii se vor putea bucura de actele artistice atât pe parcursul zilei, cât, mai ales, în serile de festival. Artiștii invitați reflectă preferințele hangarienilor și stilul liber al festivalului, astfel că muzica se va auzi pe toată perioada festivalului și va încânta toate categoriile de public prezente la festival.

Biletele la festival pot fi achiziționate momentan la abonamente Early Bird în valoare de 160 ron. Toate informațiile și întreg programul despre ediția 2022 a festivalului vor fi disponibile cât de curând pe site-ul oficial, www.hangariada.ro și pe pagina de Facebook sau contul de Instagram al festivalului. Până atunci, persoana de contact pentru comunicarea cu mass-media este Adrian Narcis Macovei, co-fondator Barbă Lată Events, la numărul de telefon 0754929221 sau la adresa de email contact@hangariada.ro.

Parteneri media ai festivalului Hangariada sunt: IQ Ads, Agerpres, TVR Iași, Iași TV Life și Impact FM Regional.

Partenerul principal al festivalului este CGM Software România, hub-ul de sănătate digitală din Iași care creează produse software pentru piețele medicale internaționale. Alături de CGM au mai venit ca parteneri Maxcode, Zizin & Brainia, iar ca susținător brandul Evoluce.

Related Articles

Back to top button