stiri

Inalta Curte mentine masurile de control judiciar in dosarul Zoiosu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în discuţie contestaţiile depuse de DIICOT Iaşi de inculpaţii în dosarul referitor la construirea unui bloc de locuinţe în locul unei pensiuni, pe amplasamentul fostei terase „Zoiosul“ de pe Sărărie.
Acuzaţii din dosar rămân sub control judiciar.
DIICOT a solicitat arestarea preventivă a patru inculpaţi, în timp ce trei dintre aceştia solicitaseră ridicarea controlului judiciar dispus împotriva lor. Magistraţii curţii supreme au decis respingerea tuturor cererilor, depuse de ambele părţi.
Cei patru sunt acuzaţi de DIICOT că ar fi regizat o inginerie administrativă prin care Primăria s-a asociat cu firma care editează cotidianul „Bună Ziua Iaşi“, prin care municipalitatea ceda firmei un teren, unde urmau să se construiască un sediu de firmă şi spaţii de cazare tip pensiune.

Related Articles

Back to top button