stiri

Incep platile compensatorii pentru HoReCa

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a realizat o analiză privind situația implementării schemelor de ajutor de stat derulate de instituție. Mai exact, este vorba despre măsurile dedicate compensării pierderilor suferite ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19, respectiv M1, M2 și HoReCa, dar și separat Start-Up Nation.

„Ministerul Antreprenoriatului și Turismului nu reprezintă doar o denumire frumoasă. Avem măsuri concrete care pot și trebuie să susțină mediul antreprenorial, iar primul pas este să le oferim tuturor celor care fie au aplicat pentru aceste măsuri, fie sunt deja beneficiari, predictibilitate. Acum, la mai puțin de 2 săptămâni de la preluarea mandatului, mă bucur să anunț că schema HoReCa este pe drumul cel bun, iar din 8.369 de antreprenori care au primit scrisoare de acceptare, 8.100 deja au trimis contractele semnate înapoi către minister, iar pe 14 decembrie începe procedura de plată. Anul acesta va fi plătită suma de 1 miliard de lei către antreprenorii din HoReCa, urmând ca la începutul anului viitor să fie plătită și diferența de aproximtiv 1,2 miliarde de lei, în conformitate cu numărul dosarelor depuse și aprobate”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu.

În ceea ce privește instrumentele de sprijin instituite prin OUG 130/2020, situația este următoarea:

Măsura 1 (M1) – Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile: pe 23 noiembrie a.c. s-a încheiat al doilea apel de finanțare, iar numărul aproximativ de aplicanți este de 33.000, rezultând suma de aproximativ 66 milioane euro. În următoarea etapă are loc analizarea cererilor depuse, contractarea și efectuarea plăților la începutul anului viitor.

Măsura 2 (M2) – Granturi pentru capital de lucru: aproximativ 2.966 de companii nu au primit, încă, ajutorul de stat în cadrul acestei măsuri. Aceste restanțe însumează aproape 570 milioane de lei. În bugetul pe anul 2021, această sumă nu a fost inclusă, însă ministrul își propune indentificarea unor soluții pentru acoperirea diferenței în anul viitor.

„Totodată, în legătură cu Programul Start-Up Nation, ultimul apel de finanțare, cel din 2018, are alocat în bugetul pe anul acesta suma de 40 de milioane, necesară achitării ultimelor 200 de contracte. Mai avem nevoie doar de certificările de la fața locului, care sunt realizate de către partenerii noștri – băncile cooptate în program. Sper că, până la finalul lunii decembrie, ministerul să se achite de datorii, dar acest lucru depinde, așa cum am subliniat, și de atingerea obiectivelor asumate de către beneficiari. Îmi doresc ca acest program să fie reluat și în anul 2022. În acest sens am realizat și arhitectura bugetului pentru anul viitor”, a completat Constantin-Daniel Cadariu.

Precizăm că cea de-a treia măsură instituită prin OUG 130/2020 – Granturi pentru investiții acordate IMM-urilor a fost blocată în cursul acestui an, însă instrumentul a fost preluat de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Programul Operațional Competitivitate, Măsura 4.1.1. „Investiții în activități productive”, prin care microîntreprinderile, firmele mici și mijlocii (IMM) vor putea obține fonduri europene între 50.000 și 1 milion de euro.

sursa: newsbucovina.ro

Related Articles

Back to top button