La Gura Humorului, fântână arteziană muzicală, cu jocuri de lumini și jeturi de apă de până la 35 m înălțime
Investiția este realizată cu fonduri europene, în Parcul de Agrement Ariniș Gura Humorului

În cursul zilei de ieri, 11 noiembrie a.c., la Gura Humorului, a avut loc recepția ”Parcului Fântânii”, o spectaculoasă investiție realizată cu fonduri europene în Parcul de Agrement Ariniș.
”Parcul Fântânii” se întinde pe o suprafață de 30.000 de metri pătrați și înglobează piste de biciclete, de skatebord, locuri de promenadă, labirint verde dar și o impresionantă fântână arteziană muzicală cu jocuri de lumini și jeturi de apă de până la 35 de metri înălțime.
Pe lac se pot face și plimbări cu barca pe sub poduri arcuite și jeturi de apă, iar în imediata apropiere a ”Parcului Fântânii” se află ”Parcul Hobbiților” cu cinci căsuțe pentru hobbiți, un castel și multe locuri de joacă pentru copii. Investiția a fost realizează cu fonduri europene și este aproape finalizată.
Primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, anunță că ”Parcul Fântânii” va intra în conservare până în primăvară când va fi deschis oficial. Ieri au fost făcute primele probe, iar colegii de la Monitorul de Suceava au transmis Live de la fața locului.