stiri

La Iasi se scumpeste gigacaloria

Ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire vor achita, începând din această iarnă, un nou tarif la gigacalorie. Un astfel de anunţ l-a făcut şi primarul Mihai Chirica recent, dar municipalitatea nu a publicat încă procentul de majorare.

Motivul pentru această întârziere este că Primăria aşteaptă ca autoritatea centrală în domeniul energiei să emită deciziile privind preţurile reglementate, iar un astfel de act va fi transmis până la finalul lunii octombrie.

În prezent, ieşenii plătesc un tarif decis prin hotărârea Consiliului Local (CL) din mai 2019 de 245 lei/Gcal, în timp ce alţi 117 lei/Gcal sunt subvenţionaţi de la bugetul local.

Conform datelor Primăriei, la sistem sunt racordate peste 23.000 de apartamente, aproape 20% din fondul locativ total al Iaşului.

Anul trecut, Guvernul a alocat Iaşului peste 100 milioane lei pentru susţinerea activităţii sistemului de termoficare. Insa, in acest an, o eventuala alocare de fonduri este incerta

Related Articles

Back to top button