O suceveancă a murit la Cluj, într-un accident produs de șoferul drogat
O tânără, în vârstă de 20 de ani, din Suceava, a murit, în dimineața zilei de 21 ianuarie 2019, în jurul orei 3:00, într-un accident rutier pe drumul Gilău – Cluj Napoca. Potrivit Inspectoratului Poliției Județeane Cluj, șoferul, în vârstă de 19 ani, a pierdut controlul volanului în încercarea de a efectua o depășire și a intrat într-un stâlp. Șoferul, domiciliat în Florești, în timp ce conducea un autovehicul dinspre Gilău spre Cluj Napoca, a efectuat o manevră de depășire, a pierdut controlul autoturismului, a derapat pe carosabilul acoperit cu mâzgă și a ieșit în decor, lovind un stâlp metalic de informare de pe marginea DN 1, la km 490 + 600 m, pe sensul său de deplasare. „Șoferul a fost rănit grav, iar pasagera, o tânără de 20 de ani, din municipiul Suceava, este decedată. Șoferul se afla sub influența substantelor psihoactive”, a mai informat Inspectoratul Poliției Județeane Cluj.