Peste 1200 de politiști au fost pe străzile Iașului de Paște

Anul acesta au fost cele mai liniştite şi cele mai sigure sărbători pascale din ultimii ani.
Poliţia ieşeană a fost la datorie, astfel încât, nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice.
Şeful Poliției Ieşene, chestor de poliție Scripniciuc Ioan, a dispus ca peste 1200 de poliţişti să acţioneze, suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele artere rutiere din judeţ, pentru ca cetățenii să petreacă sărbătoarea Învierii Domnului în siguranță.
Măsurile luate de poliţiştii ieşeni care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte de sărbătorile pascale.
În această perioadă nu au fost înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă se situează sub media ultimilor ani.