stiri

Propunere: masca sa nu mai fie obligatorie in spatiile deschise neaglomerate

România este pe o pantă descendentă a valului al treilea al pandemiei de COVID-19, dar nu înseamnă și că am scăpat de pericolul virusului, afirmă ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Referindu-se la măsurile de relaxare a unor restricții pe care Guvernul ar urma să le ia de la 1 iunie, Mihăilă a spus că va propune ca masca de protecție să nu mai fie obligatorie în spațiile deschise neaglomerate.

“Suntem pe panta descendentă a valului 3. Nu înseamnă că am scăpat, dar că ne așteptăm ca în perioada imediat următoare să ne fie un pic mai ușor. Nu înseamnă că am scăpat, ar fi prematur să spunem asta”, a declarat Ioana Mihăilă.
Scăderea numărului de cazuri noi, precum și cea înregistrată în secțiile ATI va veni cu măsuri de relaxare, între care permiterea cât mai multor copii să meargă la școală, a afirmat Mihăilă.
Potrivit acesteia, autoritățile iau în calcul eliminarea obligativității de a purta masca de protecție în spațiile deschise neaglomerate.
  • “Purtarea măștii în spațiile deschise neaglomerate este un aspect, o situație în care riscul de transmitere este redus și probabil aceasta va fi una dintre primele măsuri de relaxare care vor fi propuse de Guvern.
  • Spațiul deschis înseamnă în aer liber. Probabil va fi mai greu de definit neaglomerat, dar poate că am recomanda mai multă precauție și purtarea măștii în care se desfășoară evenimente cu mulți spectatori, acolo nu mai putem vorbi de a merge relaxați și de a renunța la mască, la evenimentele sportive, acolo clar (…) sau în stațiile de autobuz, dacă sunt aglomerate”, a adăugat ministrul Sănătății.

În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate 930 de cazuri COVID-19, în urma a 34.543 de teste, potrivit datelor transmise miercuri de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au decedat alte 98 de persoane, iar la terapie intensivă sunt internați 874 de pacienți.

Premierul Florin Cîțu a anunțat în mai multe rânduri că restricțiile în România vor fi relaxate în două etape – de la 1 iunie, dată până la care autoritățile susțin că vor fi vaccinate 5 milioane de persoane, și din 1 august.

Related Articles

Back to top button