campulungfalticenifeaturedgura humoruluiGura Humoruluiradauti-siretstiriȘtiriSuceavasuceavaUncategorizedvatra dornei

Parlamentarii PSD îi acuză pe liberali că au blocat Suceava, cu evenimentul de lansare a candidaților

Parlamentarii PSD critică dur acțiunea de lansare a candidaților PNL din județul Suceava, care a avut loc vineri, 10 mai a.c., în centrul municipiului.

„Ipocrizia și demagogia au fost la ele acasă”, a fost concluzia social democraților suceveni care acuză faptul că circulația în oraș a fost blocată timp de câteva ore.

„După ce au blocat 4 ani de zile judeţul Suceava, liberalii suceveni s-au gândit vineri că ar fi înţelept să blocheze şi municipiul Suceava cu organizarea lansării candidaturilor lui Gheorghe Flutur şi primarilor pnl-işti în centrul municipiului. Fără să dovedească o minimă decenţă faţă de confortul sucevenilor, au blocat circulaţia întregului oraş timp de câteva ore, coloanele de maşini întinzându-se pe kilometri întregi. Cât timp sucevenii se enervau în trafic, parlamentarii şi candidaţii PNL au ţinut discursuri în care ipocrizia şi demagogia au fost la ele acasă. Remarcabil în acest sens a fost, ca de obicei,  Rareş Bogdan, care pe lângă faptul că a oferit un moment jenant numindu-l „voievod” pe Gheorghe Flutur, a afirmat că „a adus mai mulți bani decât Estonia și Letonia la un loc”. Ce a uitat să precizeze este că banii respectivi nu au fost aduşi de Consiliul Judeţean, ci de primarii unităţilor administrative din judeţ. Adevărul este că sub conducerea lui Gheorghe Flutur, Consiliul Judeţean Suceava este printre ultimele din ţară în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene.  Un remarcabil discurs demagogic şi ipocrit a oferit şi Gheorghe Flutur, care şi-a prezentat „decalogul”. 10 rânduri despre nimic. A evitat să reia promisiunile din campaniile trecute, deoarece nici una nu a fost dusă la capăt. Amintim aici doar centura Humorului, tabăra internaţionă de la Bucşoaia, centurile din Fălticeni și Câmpulung, aeroportul de la Floreni, spitalul de copii sau austostrada Gdansk-Varşovia-Lviv-Cernăuţi-Suceava-Bucureşti-Sofia, precum şi drumurile județene care se jura ca vor fi modernizate în acest mandat. Referindu-ne la domnul Ciucă, acesta a fost la fel de ipocrit ca ceilalţi liberali care au urcat pe scenă. În opinia sa, Gheorghe Flutur este „cel mai bun președinte de Consiliu Județean”. Tocmai „de bun ce e” judeţul nostru are cel mai mare număr de persoane plecate la muncă în străinătate, cel mai mare număr de copii cu părinţii în afara ţării şi e printre judeţele cu cele mai mici salarii din ţară. De bun ce e Gheorghe Flutur încă mai avem drumuri judeţene impracticabile, de pământ sau pietriş. Lipsesc locurile de muncă, lipseşte infrastructura judeţeană, cursele aeriene sunt tot mai puţine, nu a venit niciun investitor major în judeţ în ultimii 4 ani, nu a fost finalizat niciun proiect din lista de promisiuni din campania electorală trecută. În afară de desene, hore şi oacaca-uri nu li s-a livrat nimic palpabil sucevenilor, nimic care să le facă viaţa mai uşoară sau mai bună. De asta a şi fost nevoie ca la manifestarea liberală de vineri să fie aduşi cu autocare oameni din Neamţ, Iaşi, Botoşani sau Vaslui. Iar în ceea ce priveşte şansele dlui Ciucă la preşedinţie, s-a văzut clar cât de iubit şi respectat este la Mălini, unde au fost prezenţi în jur de 60 de oameni şi aceştia aduşi din localităţile învecinate,  deşi erau aşteptaţi câteva mii”, se arată în comunicatul de presă semnat de parlamentarii PSD Suceava.

Related Articles

Back to top button