stiri

Retele noi de gaz in comunele Adancata si Hantesti din Suceava

Primarul comunei sucevene Adâncata, Viorel Cucu, a anunțat că s-a dat undă vede pentru începerea lucrărilor la noua rețea de distribuție a gazelor naturale din localitate.

Astfel, a fost semnat contractul de execuție a proiectului pentru dezvoltarea unei rețele inteligente de distribuție a gazului în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Pleșa”, din care face parte și comuna Hănțești.

Finanțarea pentru Adâncata în acest proiect este de aproximativ 10 milioane de euro, iar comuna Hănțești va beneficia de alte 8 milioane de euro.

Primarul de la Adancata a mai spus ca in următoarele trei luni se vor face proiectele, după care va începe execuția lucrărilor în toate cele trei sate ale comunei, Adâncata, Călugăreni și Fetești.

El a adăugat că lucrările la noua rețea de gaz din comună vor începe cel târziu în luna mai 2024.

Related Articles

Back to top button