stiri

“Romania salbatica” la Ateneul Tatarasi

Documentarul „România sălbatică” va fi difuzat în premieră săptămâna aceasta la Cinema Ateneu, ieşenii având ocazia să admire imagini surprinse timp de mai bine de 7 ani de către Dan Dinu şi Cosmin Dumitrache, imagini care au fost reunite în cel mai amplu documentar dedicat naturii din ţara noastră.

Filmul îi va purta pe ieşeni, timp de două ore, în cele mai sălbatice zone ale ţării nostre, prezentând totodată şi cele mai interesante animale şi poveştile lor. Proiecţia documentarului va avea loc pe 17 septembrie, de la ora 20, iubitorii cinematogirafiei având ocazia săptămâna aceasta să urmărească şi alte pelicule premiate sau apreciate de către critici. Astfel, miercuri, de la ora 18, va rula „Discursul” (Le discours), în regia lui Laurent Tirard. În aceeaşi zi, de la ora 20, va rula în premieră „Un loc ca oricare altul” (Nowhere Special), în regia lui Uberto Pasolini. Vineri, de la ora 18, va rula pelicula „Mia îşi ratează răzbunarea”, film în regia lui Bogdan Theodor Olteanu, iar de la 20 va fi proiectat documentarul „România sălbatică”, urmând ca a doua zi, de la ora 14, să fie difuzat, în premieră, „Boss Baby: Afaceri de familie” (The Boss Baby: Family Business), în regia lui Tom McGrath, film 3D, dublat în limba română. Animaţia va fi difuzată şi a doua zi, de la aceeaşi oră. Biletele pot fi achiziţionate de pe www.cinemaiasi.ro sau de la casieria Ateneului. Preţul unui bilet normal este 12 lei, la proiecţiile de gală 15 lei, iar pentru filmul 3D, care include şi ochelarii necesari, 15 lei.

Related Articles

Check Also
Close
Back to top button