featuredIașiiasipascanistiriȘtiriUncategorized

Șeful Vămii Sculeni, reținut pentru luare de mită

Şeful Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Sculeni, subcomisarul de poliţie Cristian Mancaş şi alţi doi agenţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii anticorupţie pentru mită.

Șeful PTF Sculeni este acuzat de comiterea a nouă infracţiuni de luare de mită.

Alexandru Bertea, agent de poliţie în cadrul PTF Sculeni, este acuzat pentru luare de mită, dare de mită şi complicitate la luare de mită, iar Iulian Baciu, agent de poliţie în cadrul aceluiaşi Punct de Trecere a Frontierei, pentru luare de mită şi dare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în perioada 7 iulie – 8 noiembrie a.c., cei trei, ar fi pretins şi primit, direct sau prin intermediari, sume de bani (până la 700 de euro), necuantificate până în prezent, de la persoane care efectuau activităţi de transport de mărfuri dinspre Republica Moldova în ţări ale Uniunii Europene.

Cei trei urmează să fie prezentaţi, astazi, Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Related Articles

Back to top button