featuredIașiiasipascanistiriUncategorized

Pregătiri pentru pelerinajul de la Sfânta Parascheva

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei anunță că pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe sâmbătă dimineaţă, 7 octombrie a.c., când racla cu sfintele moaşte va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană Iași în cadrul tradiţionalei procesiuni şi va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne până duminică, 15 octombrie a.c.

Alături de sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi aduse anul acesta spre închinare, de la Catedrala Mitropolitană Creta, şi sfintele moaşte ale Sfântului Andrei Criteanul.

Pe data de 14 octombrie a.c., va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii, începând cu ora 9:30, pe un podium amplasat pe Pietonalul Ştefan cel Mare.

Slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă, pe câteva ecrane de mari dimensiuni, amplasate de Primăria Municipiului Iaşi în mai multe locaţii.

Anul trecut, pelerinajul religios de la Iaşi a durat opt zile, iar potrivit autorităţilor, au participat aproximativ 260.000 de persoane.

Related Articles

Back to top button