botosanifalticenigura humoruluiiasiNeamțradauti-siretstirisuceavaUncategorizedvatra dornei

Simion Tehnoconstruct a respectat promisiunea

Societatea Simion Tehnoconstruct din Botoșani a răspuns cu seriozitate la cererea autoritatilor pentru municipiul Fălticeni și în doar 3 luni și trei săptămâni a predat la cheie prima creșă verde din România.

Creșa a fost inaugurată în municipiul Fălticeni, iar proiectul a fost finantat prin PNRR.

La inaugurare au participat, alături de autoritățile locale și județene,  ministrului dezvoltării Cseke Attila și din partea Companiei Naționale de Investiții, Manuela Pătrășcoiu.

Simion Tehnoconstruct a fost reprezentată de asociații Elisei Bidu și Viorel Simion.

De altfel, constructorul a demarat lucrarile la cresa in luna august a acestui an si a promis ca pe data de 20 decembrie vor fi gata.

Societatea Simion Tehnoconstruct s-a ținut de cuvânt, iar acest fapt a fost evidențiat la inaugurare de ministrul Cseke Attila.

De asemenea, ministrul Dezvoltarii a apreciat și calitatea ridicată a lucrărilor executate de antreprenorul botoșănean, precizand ca cei de la Simion Tehnoconstruct au ridicat și standardul la un nivel care va fi foarte greu de atins de către ceilalți.

  La rândul său, primarul Cătălin Coman, care împreună cu echipa din Primărie a reușit să depună proiectul în vederea finanțării prin PNRR, a remarcat în mod deosebit și rapiditatea și calitatea lucrărilor realizate.

Coman a precizat ca noua creșă verde a fost realizată cu materiale de calitate de către profesioniști, iar construcția poate fi dată ca exemplu în toata Uniunea Europeană.

”Cresa verde din Falticeni este un proiect la cheie, terminat și gândit extraordinar. Și aici mulțumesc și proiectanților, echipei de proiectare care a lucrat la proiect dotat de la mașina de spălat vase până la cea de spălat rufe, mobilier, jucării, paturi, instalațiile care nu se văd dar care sunt extrem de necesare”, a precizat primarul Cătălin Coman.

 Elisei Bidu , unul din cei doi asociati ai firmei Simion Tehnoconstruct a declarat că la proiectul creșei din Fălticeni s-a lucrat cu cei mai buni specialiști ai companiei.

In plus, Bidu a adăugat că proiectul a fost dus la bun sfârșit în timp record si datorită colaborării bune pe care au avut-o cu Ministerul Dezvoltarii și cu Compania Natională de Investiții.

Elisei Bidu a mai spus ca datorita acestei colaborari , proiectul s-a implementat cu success, fara a se bloca sau birocratiza.

De asemenea, Viorel Simion, asocat in cadrul Simion Tehnoconstruct a declarat la inaugurare ca motoul societății pe care o conduce este: „Lucrăm împreună”. Si a reamintit că fără sprijinul constant al autorităților locale din Fălticeni, a ministerului Dezvoltarii și al Companiei Naționale de Investiții, proiectul nu putea fi dus la capăt cu succes.

Investiția în noua creșă de dimensiune medie din Fălticeni se ridică la 13 milioane de lei inclusiv TVA.

Imobilul a fost ridicat în spatele corpului B al Colegiului „Mihai Băcescu”, în apropierea Grădiniței cu Program Prelungit „Pinochio”.

Este o creșă pentru 70 copii cu regim de înălțime Parter, separată în 3 nuclee funcționale.

Suprafața terenului pe care se realizează investitia este de 3.754 mp, iar din aceștia 1.829 mp vor fi construcția propriu-zisă.

Clădirea va fi prevazută atât cu panouri fotovoltaice cât și cu panouri solare.

Creșa este complet dotată și utilată conform standardelor in vigoare, copiii bucurându-se de ingrijirea specifică varstei fragede.

Antreprenorul Simion Tehnoconstruct Botoșani este cunoscut si pentru alte ucrări de anvergură în mai multe județe din țară, precum reabilitarea sediului Judecătoriei Târgoviște, construirea clădirii spitalului de boli pneumologice la Spitalul Județean de Urgență “Dr. FOGOLYÁN KRISTÓF” SFÂNTU GHEORGHE, jud. Covasna, modernizarea infrastructurilor structurilor Politiei de Frontiera în jud. Botosani” sau reabilitarea la sediul Sectorului Politiei de Frontiera Izvoarele Sucevei, jud. Suceava.

Related Articles

Back to top button