stiri

Sute de politisti controleaza certificatele Covid la Suceava

Polițiștii și jandarmii suceveni desfășoară zilnic verificări cu efective sporite privind respectarea noilor restricții impuse în contextul Covid-19.
Sunt vizate în special mall-urile, supermarket-urile și zonele cu un aflux sporit de persoane.
De asemenea, se efectuează controale cu utilizarea dispozitivelor electronice de verificare a certificatelor verzi Covid.

Poliția Suceava susține că scopul principal al acțiunilor este informarea și conștientizarea cetățenilor, fiind aplicate cu preponderență, sancțiuni contravenționale cu măsura avertismentului.

În acest context, polițiștii și jandarmii reamintesc restricțiile în vigoare:

Masca de protecție, obligatorie pentru toată lumea, peste tot: în spații închise sau deschise, pe stradă, la birou etc. Cu următoarele excepții:

  • copiii cu vârsta mai mică de 5 ani
  • persoanele care sunt singure în birou
  • prezentatorii TV și invitații lor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane
  • reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane
  • persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Este interzisă circulația persoanelor între orele 22.00 – 05.00 cu următoarele excepții:

  • pentru vaccinați
  • pentru cei trecuți prin boală în ultimele 180 de zile
  • în interes profesional (legitimație de serviciu sau adeverință de la angajator sau declarație pe proprie răspundere)
  • pentru asistență medicală de urgență
  • pentru a merge la vaccinare
  • pentru îngrijire bătrâni, copii
  • în urma decesului unui membru din familie

Se închid școlile de stat, grădinițele şi afterschool-urile. Se aplică învăţământului preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal.

Se suspendă activitatea faţă-în-faţă în şcolile private, e la alegerea lor dacă iau vacanţă sau fac şcoală online.

Creşele rămân deschise.

Related Articles

Back to top button