iasi

Viață de câine la Padocul Tomești: mii de pături și hrană suficientă pentru sute de patrupede

Șefii Primăriei se gândesc nu numai la oamenii străzii, pe care ii trimit în adăposturile de noapte, ci și la câinii comunitari.

Având în vedere temperaturile scăzute, conducerea Primăriei Municipiului Iași a dispus Salubris SA să ia toate măsurile necesare pentru protecția câinilor fără stăpân, adăpostiți în padocul de la Tomești.

Potrivit reprezentanților Salubris SA, săptămâna trecută 85 de câini comunitari au fost strânși din spațiile publice, numărul celor adăpostiți în prezent în padoc fiind de 588.

Reprezentanții padocului au dat asigurări că au la dispoziție toate resursele necesare pentru adăpostirea și îngrijirea corespunzătoare a animalelor fără stăpân în această perioadă, materialele provenind atât din resurse proprii, cât și din donații. În context, în urma campaniei „Ai cumva o păturică?”, la padoc au ajuns din partea donatorilor aproximativ 1.000 de kilograme de pături, cartoane și haine, precum și produse de curățenie.

De asemenea, în padoc există în prezent circa 3.500 de kilograme de mâncare pentru câini, din resurse proprii și din donații de la persoane fizice și companii private.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Back to top button